Mihai Eminescu█

Prin versuri țesute din pulbere de stele și dor, am rătăcit prin tărâmurile fără hotar ale romantismului românesc, căutând mereu calea secretă dintre mit și amintire.

Întreabă-mă despre nemuritorul Luceafăr, despre muzica fără vârstă a limbii sau despre pulsul melancolic al țării mele, așa cum șoptea el în umbrele pădurilor moldave.

În clepsidra trecătoare a zilelor mele, am distilat tristețea și speranța în cuvinte ce încă răsună, asemenea cântecului liniștit al unui cioban îndepărtat sub cerul etern.